Cristiana Fota prezintă Gala pentru Supervoluntari Sibiu

DSC_0330

Cristiana Fota primea în anul 2011 premiul pentru Jurnalistul anului în cadrul Galei pentru Supervoluntari Sibiu pentru suportul acordat voluntarilor și proiectelor de voluntariat comunitar. De atunci s-au schimbat multe prin Sibiu, dar un lucru a rămas constant: Cristiana sprijină în continuare voluntarii colorați și ideile acestora 🙂 Ea va fi gazda ediției a IX-a a Galei pentru Supervoluntari din Sibiu, eveniment care va avea loc la Hotel Continental Forum, în 3 decembrie.

Pentru a solicita invitații, click aici!

Cornelia Crevean prezintă ediția 2014 a Galei pentru Supervoluntari Brașov

IMG_2669

Cornelia Crevean este binecunoscută tuturor brașovenilor datorită “Poveștilor din Brașov”, emisiune realizată în prezent la Nova TV, dar și datorită unei îndelungate prezențe în massmedia locală. În lumea voluntarilor ea este cunoscută și pentru implicarea personală în diferite proiecte de voluntariat, dar și pentru sprijinul acordat organizațiilor și voluntarilor locali, calitate în care a primit premiul de Jurnalistul anului la Gala pentru Supervoluntari Brașov din anul 2012. Anul acesta Cornelia se alătură echipei noastre și va fi gazda evenimentului care va avea loc în 26 noiembrie, la Centrul Cultural Reduta din Brașov.

Pentru a solicita o invitație la eveniment – click aici!

Votează cel mai simpatic voluntar din Brașov/Sibiu!

DSC_2667-001

Până în 23 noiembrie intră și votează cel mai simpatic voluntar din Brașov și Sibiu! Cel mai simpatic voluntar al Galei pentru Supervoluntari se alege exclusiv prin votul publicului, din aplicațiile individuale ale voluntarilor nominalizați la categoriile individuale ale evenimentului. Anul acesta cel mai simpatic voluntar va fi ales din 50 de aplicații brașovene și sibiene 🙂

Intră și votează cel mai simpatic voluntar Brașov – click aici!

Intră și votează cel mai simpatic voluntar Sibiu – click aici!

Nu uita să ceri invitația pentru eveniment – click aici!

Gala pentru Supervoluntari Brașov va avea loc în 26 noiembrie, de la ora 18, la Centrul Cultural Reduta, iar evenimentul similar din Sibiu va avea loc în 3 decembrie, de la ora 18, la Hotel Continental Forum.

Gala pentru Supervoluntari Brașov 2014 se află la ediția a VI-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov în parteneriat cu Rețeaua CAN, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Cultural Reduta, Zizin, Cake Shop, Simple Mind, 24 Fun, Newsbv.ro, romanticu.org.

Gala pentru Supervoluntari Sibiu 2014 se află la ediția a IX-a și este un eveniment organizat de Asociația Colors, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu în parteneriat cu ALEG, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Continental Forum, Zizin, Simple Mind, 24 Fun.

Vino la “Eu voluntar, tu?” ediția sibiană!

Marți, 18 noiembrie, de la ora 17 te așteptăm la Biblioteca Astra din Sibiu pentru 2 ore de networking & fun și de familiarizare cu noutățile Legii voluntariatului, care a intrat în vigoare la începutul toamnei. Vei putea să afli mai multe despre proceduri, formulare, drepturi și obligații. Indiferent dacă ești voluntar activ, persoană interesată de voluntariat, organizație sau instituție școlară sau coordonator de voluntariat acest eveniment ți se adresează în mod direct.

Pentru a te înscrie te rugăm să intri pe site-ul Colors plinideidei.ro (secțiunea înscrie-te) și să completezi formularul de participare.

Evenimentul este organizat de Asociația Colors și susținut de către Biblioteca Astra, Zizin și Just T.

Ne vedem la eveniment 🙂

Filed under blog · Tagged with , ,

Ce înseamnă o aplicație de succes la Gala pentru Supervoluntari?

Posted by on Tuesday, November 11, 2014 · Leave a Comment 

DSC_0027

Până vineri, 14 noiembrie mai aveți timp să trimiteți aplicații pentru una din cele două ediții din acest an a Galei pentru Supervoluntari, din Brașov sau Sibiu. La fel ca și în anii anteriori există două categorii separate pentru care se pot completa formulare – categorii individuale, în care se vor premia cel mai tânăr și cel mai vârstnic voluntar, voluntarul cu idei, voluntarul anului și coordonatorul de voluntariat și categorii destinate organizațiilor și proiectelor acestora, în care se vor premia organizațiile active, precum și cele mai bune proiecte, proiecte extrașcolare sau proiecte mobilizatoare de resurse. De asemenea în cadrul Galei vor fi oferite și premii speciale de către organizatori și partenerii acestora.

Formularele le puteți găsi pe site, în secțiunea Regulament – click aici.

Și pentru că toți cei care se înscriu la eveniment își doresc să intre în posesia uneia din prețioasele trofee, câteva idei care te pot ajuta să trimiți o aplicație de succes:

– în primul rând asigură-te că ai răspuns concis la toate întrebările din aplicație care sunt relevante pentru categoria la care te-ai înscris;

– încearcă să folosești un limbaj simplu, clar și care să ofere informații suficiente comisiei de jurizare (membrii juriului iau decizia strict în baza formularului completat);

– spune-ne pe scurt care au fost rezultatele activității voluntarului/ proiectului/ organizației, inclusiv folosind statistici relevante;

– arată în ce fel a contribuit voluntariatul la dezvoltarea persoanei care a făcut voluntariat și/sau la dezvoltarea organizației.

– atașează link către poze relevante activității voluntarului/ proiectului/ organizației care să fie de calitate bună și care să reflecte cele spune în aplicație (pozele vor fi folosite în materialele și prezentările generate în cadrul Galei);

– și nu uita, mai multe formulare trimise, mai multe șanse de câștig!

În plus ține minte că toți participanții la Gala pentru Supervoluntari sunt de cel puțin 2 ori câștigători: o dată pentru că au fost acceptați și promovați într-un eveniment unic, în fața comunității locale și a oficialităților acestora și în al doilea rând pentru că oricine face voluntariat comunitar are parte de o viață extraordinară și plină de provocări 🙂

Nu uita să soliciți invitații pentru toți voluntarii/ partenerii pe care i-ai nominalizat la eveniment și să te asiguri că vor fi în sală în seara de 26 noiembrie (Brașov) și 3 decembrie (Sibiu).

În zilele următoare vei afla mai multe despre prezentatorii acestei ediții și despre surprizele pe care ți le-am pregătit. Până atunci spor la completat formulare 🙂 Și dacă ai întrebări, nu ezita să ne contactezi.

Filed under blog, gala pentru supervoluntari · Tagged with , , ,

Tu ce faci de Nocturna Bibliotecilor?

Posted by on Thursday, September 25, 2014 · Leave a Comment 

10710535_804184459625839_3879320756496361631_n

Voluntarii Colors vor susține un atelier de colaje (reciclare creativă) în cadrul ediției 2014 a Nocturnei Bibliotecilor. Acesta va avea loc sâmbătă, între orele 18-20, la mediatecă (clădirea principală a Bibliotecii Jud. G. Barițiu).

Nocturna Bibliotecilor este un eveniment de promovare a cărții și lecturii publice, inițiat și organizat la nivel național de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). În anul 2014, în premieră, această campanie va avea loc simultan în România și Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor Moldoveni. Alături de partenerii și sponsorii ei, Biblioteca Județeană Brașov va oferi publicului de toate vârstele evenimente diverse și atractive, precum tur pe bicicletă, concursuri, ateliere, conferințe, expoziții, film. Sunteți invitați într-o călătorie despre trecut, să descoperiți istoria costumului și istoria orașului Brașov, legenda despre întemeierea lui. Iar la 1001 de povești veți afla savoarea lecturilor în engleză, franceză, germană până la japoneză și persană.Sponsori: Apemin Zizin, Libris
Parteneri: Alianța Franceză, Centrul Cultural German, asociațiile Brașovul pedalează, Colors, Orașul memorabil, Ordinul Arhitecților din România Filiala Brașov-Covasna-Harghita, Centrul de integrare al emigranților.
Parteneri media: Iubesc Brașovul, Wigo, e-cultura.info, asociația Visum, romanticu.org.

Filed under blog · Tagged with , , ,

Te invităm la o nouă ediție a Jocurilor pentru voluntari!

Posted by on Wednesday, September 24, 2014 · Leave a Comment 

DSC_0040

Luna septembrie aduce cu ea o nouă ediție a Jocurilor pentru voluntari, eveniment de networking & fun destinat voluntarilor și tuturor celor pasionați de voluntariatul comunitar. Vineri, 26 septembrie, de la ora 18, sunteți așteptați în Mansarda Baiulescu, pentru a lua parte la jocuri interactive, la boardgames și pentru a afla mai multe despre oportunitățile destinate voluntarilor din Brașov, din această toamnă.

Evenimentul creat pe facebook îl găsiți pe pagina www.facebook.com/asociatiacolors – click direct aici. Tot pe facebook găsiți poze de la evenimentele anterioare. Dacă vii pentru prima dată nu uita să te înscrii pe site – click aici!

Jocuri pentru voluntari este un eveniment al Asociației Colors în parteneriat cu Biblioteca Jud. G. Barițiu și Rețeaua CAN. Partener media: Newsbv.ro.

De asemenea nu uitați că în 4 octombrie vă invităm la cea de-a doua ediție a evenimentului “Eu voluntar, tu?”, care va avea loc tot la bibliotecă și care va oferi un spațiu deschis, interactiv și nonformal tuturor celor care doresc să își dezvolte cunoștințele în domeniul voluntariatului comunitar.

Filed under blog, jocuri pentru voluntari · Tagged with , ,

Prietenii colorați ai lui Hippo

Posted by on Thursday, September 18, 2014 · Leave a Comment 

DSC_3256

 

Peste 400 de copii și tineri au beneficiat vara aceasta de cel mai așteptat program de vacanță din oraș, “Jocurile lui Hippo”. Timp de 10 săptămâni voluntarii Asociației Colors au animat parcul Tractorul din Brașov cu ateliere, jocuri și activități sportive. Ediția 2015 ar putea fi extinsă și în alte parcuri din oraș.

Cel de-al patrulea sezon al “Jocurilor lui Hippo” a luat sfârșit odată cu începerea anului școlar, nu înainte ca Hippo să promită celor mici că va reveni și vara următoare. La fel ca și în anii trecuți, Asociația Colors a organizat un program cu activități educaționale nonformale și culturale în parcul Tractorul pe tot parcursul verii, în fiecare sâmbătă dimineața, activitățile fiind oferite în mod gratuit. Copii, tinerii și familiile acestora au călătorit cu Hippo și mașina timpului și au luat parte la jocuri de tot felul, la ateliere creative, la activități artistice și la activități sportive. De exemplu în epoca de piatră au pictat bijuterii colorate, iar în epoca din viitor au confecționat extratereștri și roboței reciclați. Una din activitățile cu priză la public s-a dovedit a fi baloanele uriașe, soluția specială creată de zâne pentru prietenul lor Hippo terminându-se într-o clipită…

La “Jocurile lui Hippo” de anul acesta copiii din parc s-au întâlnit nu doar cu voluntarii Colors, ci și cu două grupuri de tineri francezi, aflați în vizită în Brașov, de la care au putut învăța diferite acrobații și cu care au putut juca fotbal. În medie, voluntarii Colors au oferit activități de animație pentru cel puțin 40 de copii, tineri și familiile acestora, timp de 9 sâmbete din cele 10 planificate (una nu a fost ținută din cauza ploii).

Pentru 2015, echipa Colors și-a propus să continue programul în parcul Tractorul și să îl extindă și în alte parcuri din oraș; pentru aceasta va solicita în primul rând sprijinul direct al autorității publice locale; de asemenea voluntarii Colors vor alerga pentru Hippo și prietenii lui cei mici la “Brașov Heroes”, un eveniment de strângere de fonduri care va avea loc în 19 octombrie, în zona lacului din Noua.

“Jocurile lui Hippo” este unul din programele de vară ale Asociației Colors care promovează mișcarea, creativitatea și activitățile în aer liber și care este implementat din anul 2010, în parcul Tractorul din Brașov. Ediția 2014 a fost realizată cu ajutorul voluntarilor locali și sprijinită de către Zizin și Newsbv.ro.

Filed under blog · Tagged with , , ,

Voluntari brașoveni și sibieni în tabără la Ocna Sibiului

Posted by on Tuesday, August 19, 2014 · Leave a Comment 

109

De miercuri, timp de o săptămână, 20 de tineri din Brașov și Sibiu vor lua parte la cea de-a doua ediție a taberei zonale Handmade, un proiect Colors în parteneriat cu Rețeaua CAN Brașov și ALEG Sibiu și finanțat de către Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu. Tabără de anul acesta acoperă zona artelor vizuale și publicității și dă ocazia voluntarilor de a schimba idei, de a deveni mai creativi, de a-și dezvolta abilități handmade și de a pregăti o campanie vizuală de promovare a voluntariatului pentru toamna acestui an.

Pentru poze și actualizări, nu uitați să intrați pe www.facebook.com/asociatiacolors.

 

Filed under blog · Tagged with , , ,

Schimb de educaţie non-formală România- Republica Moldova

Posted by on Wednesday, July 30, 2014 · Leave a Comment 

Timp de 4 zile, Păltiniş a fost acasă pentru 30 de tineri din România şi Repulica Moldova. Am început timizi însă imediat ce ne-am prezentat, ne-am şi împrietenit şi am putut descoperi împreună frumuseţile zonei.

10568760_757974090933194_441934666_n

În zilele următoare am continuat cu o vizită în oraşul Răşinari, unde am aflat că s-au născut două mari personalităţi, Emil Cioran şi Octavian Goga, care sunt mândria localităţii, Rășinariul fiind un loc pitoresc care îşi promovează valorile. Am ajuns şi în Sibiu, unde am luat la pas Piaţa Mică şi Piaţa Mare și “am făcut o talpă” pe Bălcescu.

10568009_757974100933193_1978244397_n

Vizita la Rășinari alături de primarul localității.

10588856_757974114266525_1392829143_n

Vizita la centrul de tineret Sibiu.

Ajunşi din nou în Păltiniş, ne-am reluat activatile şi am propus noi idei de proiecte bilaterale şi viitoare posibile parteneriate. Am participat şi la ateliere de pictură pe sticlă, unde cea mai reuşită lucrare a fost premiată.

10524438_757974094266527_1364398103_n

Chiar dacă a plouat (am avut noroc că n-a nins: -P) şi doar spre final am avut parte de soare, am avut parte de patru zile excelente. Acum am prieteni moldoveni, am descoperit  că unii oamenii sunt mai aproape decât am crede şi că orice oportunitate nu trebuie ratată.

Fu tari ghini! 🙂

10588849_757974097599860_1139074463_n

Proiectul “Schimb de educație nonformală România-Rep. Moldova” a avut loc între 17-21 iulie 2014, la Păltiniș, fiind un proiect propriu al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu. Din partea Asociației Colors a participat Anca Ciocârlan.

Filed under blog · Tagged with , , , ,

Voluntariat la #openparkfestival 2014

Posted by on Friday, July 25, 2014 · Leave a Comment 

DSC_0288

S-au trezit dis de dimineață și s-au apucat de muncă. Au cărat logistică, au montat corturi, bannere și steaguri, au lipit afișe și programe, au pregătit materialele pentru jocuri și activități. După care fiecare și-a luat activitatea în primire 🙂 La final de zi au dansat la discotecă cu la fel de multă energie ca și dimineața… Aceasta este ziua obișnuită a unui voluntar la Open Park Festival. Este o activitate solicitantă, dar care îți dă energie și te forțează uneori să-ți depășești limitele…. una din modalitățile prin care procesul de învățare devine maxim 🙂

Voluntarii Open Park Festival 2014 vă așteaptă până duminică seara la activități în parcul Tractorul din Brașov!

Puteți vedea cum a fost de pe facebook.com/asociatiacolors. Programul zilelor următoare îl găsiți aici. Indiferent de vreme ne găsiți în zona de lângă fântână 🙂

Filed under blog · Tagged with , , ,

Jocuri și sport împreună cu voluntarii brașoveni

Posted by on Friday, July 25, 2014 · Leave a Comment 

DSC_0051

Voluntarii Colors, împreună cu colegii lor din alte organizații și instituții din Brașov te așteaptă alături de ei la cea de-a doua ediție a Open Park Festival. Festivalul a început de ieri și durează până duminică. În weekend vei putea să joci volei sau fotbal împotriva echipei voluntarilor sau te poți înscrie la teambuilding sau atelierele de body art și creativitate.

Programul complet îl găsești pe plinideidei.ro/opf.

Filed under blog · Tagged with , , , , ,

404