Pregătiți pentru Academia de dans? :D
Sigur vă amintiți de Academia de dans de la ediția din acest an a Open Park Festival. Ei revin în cadrul Galei pentru Supervoluntari Brașov cu 2 perechi de dansatori: Ola Radu și Gaitan Ramina, Anton Alexandru și Chitiu Teodora. Ambele perechi sunt câștigătoare la concursuri naționale de dans sportiv din categoria 8-10 ani. Instructorul lor este Andreea Pascu, o tânără talentată, care este la rândul ei dansatoare cu numeroase premii la nivel național.
Despre Academia de Dans: Primul curs de dans sportiv din România a fost organizat in anii ’80 la Brașov de către maestrul coregraf Ioan Corneliu Vasiliu, fondatorul școlii care stă la baza Academiei de Dans. Suntem singurul club de dans din Brasov organizator de evenimente de gen: Concursul Internațional de dans sportiv Transylvanian Grand Prix, Campionatul Național al României, Cupa Brașov, Festivalul Național de Salsa, Balul Primăverii, petreceri tematice. Suntem singurul club de dans din Brașov cu participări internaționale și prezențe la Campionate Mondiale și Europene și finaliști la Campionatul Național de Dans Sportiv. De ce este acest lucru important? Copiii au nevoie de la început de un exemplu, de un model pe care să îl urmeze. De aceea la Academia de dans vor găsi instructori de înaltă calitate mereu dispuși să intre în lumea copiilor.