Ciprian Drăghici, inițiatorul “Voluntar în Sibiu”
Posted by admin on Friday, May 9, 2014 · Leave a Comment
De cand faci voluntariat?
Am descoperit minunata lume a voluntariatului, și implicit a voluntarilor, în anul 2007. Cu toate acestea voluntariatul mi-a atras atenția cu puțin înainte de 2007 când se făceau recrutări pentru programul Sibiu Capitală Culturală Europeană. Nu știam prea multe despre voluntariat dar eram convins că este o pierdere de vreme. Așa că după ce că nu făceam ceva să aflu mai multe despre voluntariat sau să mă implic în vreo activitate de voluntariat, am devenit un critic aspru al voluntarilor. Am criticat voluntarii aproape trei luni.
Cum ai ajuns să faci voluntariat?
Prin martie 2007, văzând că rândurile voluntarilor se îngroșau pe zi ce trecea mi-am depus și eu CV-ul pentru ca o lună mai târziu să fiu chemat la interviu și după încă o lună să mă implic în prima activitate de voluntariat: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Am fost atras ca de un magnet de toți oamenii minunați care erau implicați în festival. Apoi au urmat alte proiecte, festivaluri și evenimente în care m-am implicat fără să mai stau pe gânduri. Și de atunci nu m-am mai oprit.
Ce faci ca voluntar? În ce activități te implici, cum arată săptămâna/luna ta de voluntariat?
Cel mai mult îmi place să mă implic în proiectele și evenimentele culturale dar și în cele sociale sau educaționale. Sunt un devorator de cultură de orice gen. Ca voluntar, am fost, și sunt deschis la orice provocare, de la măturat și șters cu mopul până la coordonare de voluntari sau implementare de proiecte. Îmi place să mă implic și să arăt, așa cum pot, prin puterea exemplului, că schimbarea pe care o așteptăm de la ceilalți, în comunitate, începe cu noi.
În prezent sunt, alături de șase voluntari extraordinari, voluntar permanent la Filarmonica de Stat Sibiu. Suntem prezenți săptămânal la concertele de la Sala Thalia însă activitățile noastre în cadrul acestui program de voluntariat sunt uneori zilnice. O lună de voluntariat înseamnă câteva zeci de ore. O săptămână de voluntariat înseamnă concert, îmbunătățirea programului de voluntariat, promovare, procesare info/foto și multe altele.
Știu că ai coordonat voluntarii de la TIFF și/sau Filarmonica de Stat Sibiu? Care au fost provocările?
În calitate de voluntar, începând cu anul 2009, am coordonat voluntarii la câteva festivaluri. Cea mai mare provocare a fost, fie că vorbim de 2009 sau până în 2013, aceea de recrutare a voluntarilor. Apoi cea de selecție a lor. Ca urmare, la începutul acestui an chiar am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la aceste provocări. Am vrut să atrag atenția asupra unei probleme cu care se confruntă comunitatea sibiană; consider că principala problemă nu este reprezentată de lipsa de voluntari, după cum ar crede cei mai mulți, ci mai mult de lipsa informațiilor și în același timp de o lipsă de centralizare și un mediator real între instituțiile statului, societatea civilă și voluntari. Altfel spus, un centru de voluntariat. Un centru de voluntariat sub forma unui mecanism de stimulare a implicării voluntarilor din comunitatea sibiană, care să ofere servicii de intermediere a legăturii dintre cererea și oferta de voluntariat, care să faciliteze legătura dintre persoanele care doresc să se implice ca voluntari și oportunitățile disponibile în cadrul organizațiilor și instituțiilor care lucrează cu voluntari. Un astfel de centru de voluntariat ar oferi informații cu privire la orice legat de voluntariat, consultanță pe probleme de managementul voluntarilor, evenimente de promovare a voluntariatului și oportunități de recunoaștere a voluntarilor.
Din lipsa unui asemenea centru de voluntariat am creat, inițial un grup și ulterior o pagină numite, Voluntar în Sibiu. În prezent, dacă pe grupul Voluntar în Sibiu se pot găsi toate oportunitățile de voluntariat din Sibiu și nu numai, pe pagina Voluntar în Sibiu se găsesc informații referitoare la misiunile organizațiilor nonguvernamentale din Sibiu, fotografii de la evenimentele desfășurate de către acestea sau alte detalii despre activitățile lor de voluntariat, dar și orice alte informații și fotografii despre evenimentele și activitățile în care au fost implicați voluntari!
Ce “ți-a ieșit” din experiența de voluntar?
Câteva zeci de legitimații de voluntar și un dulap plin cu tricouri. 🙂 În calitate de voluntar am avut numai de câștigat. Am câștigat timp, așadar voluntariatul nu este pierdere de vreme, ci o modalitate de a valorifica timpul într-un sens constructiv. Am câștigat prieteni, din Sibiu, din toată țara dar și din toate colțurile lumii. Am câștigat excursii în țară și în Europa, ca recompense pentru implicarea în anumite activități de voluntariat. Și am avut ocazia de a deveni din voluntar angajat remunerat. Și lista nu se oprește aici, ci abia începe 🙂
Ce te motivează să continui să faci voluntariat? O recomandare pentru cei care doresc să facă voluntariat.
Pentru mine voluntariatul a devenit un stil de viață. Un stil de viață sănătos pe care încerc să îl inspir tuturor celor din jurul meu. Recomandarea mea este ca fiecare român, fiecare sibian, să facă voluntariat cel puțin o data în viață pentru că nu dăunează sănătății. Fiți voluntari în Sibiu! Pentru că faptele contează!
——————