Anca Minciu, coordonator Incubator 107 Brașov

1964693_10203140751790129_896999604_n

De când faci voluntariat?

Voluntariatul a apărut oficial în viața mea în liceu, în clasa a X-a, odată cu înființarea clubului de dezbateri. Atunci a fost momentul în care aflam că activitatea pe care o desfășuram intră la categoria voluntariat.

Cum ai ajuns să faci voluntariat?

Aveam ”microbul” din primii ani de școală de când veneam cu tot felul de idei și initiative de activități. Cred că m-au alimentat oamenii entuziaști și optimiști pe care i-am întâlnit și erau activi la rândul lor. Aveau o sclipire anume, care mă atrăgea să fac și eu, ce făceau ei.

Ce faci ca voluntar?

În prezent, coordonez echipa incubator 107 Brașov, proiect al Asociației Kulturoscop. Mă asigur de bunul mers al proiectului și de implicarea voluntarilor.

În ce activități te implici, cum arată săptămâna/luna ta de voluntariat?

Activitățile sunt diverse – de la mobilizarea voluntarilor în diferite evenimente sau ateliere, la promovarea evenimentelor noastre, legătura cu colaboratorii sau relația cu internaționalii care ne vizitează. Luna de voluntariat se concentrează asupra comunicării cu oamenii din echipă, planificarea activităților și desfășurarea evenimentelor.

Care sunt provocările funcției de coordonator de voluntari?

În voluntariat foartă importantă e motivația, iar dacă ea nu e prezentă, proiectele frumoase încetează să se întâmple. Coordonatorul de voluntari are o responsabilitate foarte importantă, aceea de a ajuta oamenii să se dezvolte, să învețe, dar și să îi țină motivați să creeze în continuare lucruri mărețe. Important este ca la final oamenii să crească: fie prind mai mult curaj, fie cunosc oameni noi, fie descoperă ceva diferit despre ei înșiși – cu cât sunt mai mulți oameni în echipă însă, cu atât e mai greu.

Câți voluntari coordonezi (aproximativ)?

Aproximativ 50 de voluntari.

 Ce “ți-a ieșit” din experiența de voluntar?

În urma voluntariatului am strâns abilități, am legat prietenii și acumulat amintiri pentru o viață.

Ce te motivează să continui să faci voluntariat? 

Faptul că în urma oricărei activități, proiect, vezi oameni sclipind de fericire și simți că ai contribuit la o schimbare e cea mai puternică și motivantă recompensă.

O recomandare pentru cei care doresc să facă voluntariat

Voluntariatul este o sursă de energie pozitivă, e o lume ”altfel”, cum îmi place să îi mai spun în care ai ocazia să oferi ce ai tu mai de preț – timpul, imaginația și energia ta. Ceea ce se întoarce la tine însă, nu poate fi niciodată egalat de recompensele care vin în urma oricărei munci plătite.

——————

Vino la Târgul de voluntariat Brașov, în 17 mai, la Biblioteca Județeană G. Barițiu pentru a cunoaște și alți voluntari locali și pentru a afla care este oferta locală de voluntariat. Ține-te la curent cu ultimele informații pe www.facebook.com/voluntariatbrasov.

Ciprian Drăghici, inițiatorul “Voluntar în Sibiu”

10013253_639953219409813_1703904602_n

De cand faci voluntariat?

Am descoperit minunata lume a voluntariatului, și implicit a voluntarilor, în anul 2007. Cu toate acestea voluntariatul mi-a atras atenția cu puțin înainte de 2007 când se făceau recrutări pentru programul Sibiu Capitală Culturală Europeană. Nu știam prea multe despre voluntariat dar eram convins că este o pierdere de vreme. Așa că după ce că nu făceam ceva să aflu mai multe despre voluntariat sau să mă implic în vreo activitate de voluntariat, am devenit un critic aspru al voluntarilor. Am criticat voluntarii aproape trei luni.

Cum ai ajuns să faci voluntariat?

Prin martie 2007, văzând că rândurile voluntarilor se îngroșau pe zi ce trecea mi-am depus și eu CV-ul pentru ca o lună mai târziu să fiu chemat la interviu și după încă o lună să mă implic în prima activitate de voluntariat: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Am fost atras ca de un magnet de toți oamenii minunați care erau implicați în festival. Apoi au urmat alte proiecte, festivaluri și evenimente în care m-am implicat fără să mai stau pe gânduri. Și de atunci nu m-am mai oprit.

Ce faci ca voluntar? În ce activități te implici, cum arată săptămâna/luna ta de voluntariat?

Cel mai mult îmi place să mă implic în proiectele și evenimentele culturale dar și în cele sociale sau educaționale. Sunt un devorator de cultură de orice gen. Ca voluntar, am fost, și sunt deschis la orice provocare, de la măturat și șters cu mopul până la coordonare de voluntari sau implementare de proiecte. Îmi place să mă implic și să arăt, așa cum pot, prin puterea exemplului, că schimbarea pe care o așteptăm de la ceilalți, în comunitate, începe cu noi.

În prezent sunt, alături de șase voluntari extraordinari, voluntar permanent la Filarmonica de Stat Sibiu. Suntem prezenți săptămânal la concertele de la Sala Thalia însă activitățile noastre în cadrul acestui program de voluntariat sunt uneori zilnice. O lună de voluntariat înseamnă câteva zeci de ore. O săptămână de voluntariat înseamnă concert, îmbunătățirea programului de voluntariat, promovare, procesare info/foto și multe altele.

Știu că ai coordonat voluntarii de la TIFF și/sau Filarmonica de Stat Sibiu? Care au fost provocările?
În calitate de voluntar, începând cu anul 2009, am coordonat voluntarii la câteva festivaluri. Cea mai mare provocare a fost, fie că vorbim de 2009 sau până în 2013, aceea de recrutare a voluntarilor. Apoi cea de selecție a lor. Ca urmare, la începutul acestui an chiar am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la aceste provocări. Am vrut să atrag atenția asupra unei probleme cu care se confruntă comunitatea sibiană; consider că principala problemă nu este reprezentată de lipsa de voluntari, după cum ar crede cei mai mulți, ci mai mult de lipsa informațiilor și în același timp de o lipsă de centralizare și un mediator real între instituțiile statului, societatea civilă și voluntari. Altfel spus, un centru de voluntariat. Un centru de voluntariat sub forma unui mecanism de stimulare a implicării voluntarilor din comunitatea sibiană, care să ofere servicii de intermediere a legăturii dintre cererea și oferta de voluntariat, care să faciliteze legătura dintre persoanele care doresc să se implice ca voluntari și oportunitățile disponibile în cadrul organizațiilor și instituțiilor care lucrează cu voluntari. Un astfel de centru de voluntariat ar oferi informații cu privire la orice legat de voluntariat, consultanță pe probleme de managementul voluntarilor, evenimente de promovare a voluntariatului și oportunități de recunoaștere a voluntarilor. 

Din lipsa unui asemenea centru de voluntariat am creat, inițial un grup și ulterior o pagină numite, Voluntar în Sibiu. În prezent, dacă pe grupul Voluntar în Sibiu se pot găsi toate oportunitățile de voluntariat din Sibiu și nu numai, pe pagina Voluntar în Sibiu se găsesc informații referitoare la misiunile organizațiilor nonguvernamentale din Sibiu, fotografii de la evenimentele desfășurate de către acestea sau alte detalii despre activitățile lor de voluntariat, dar și orice alte informații și fotografii despre evenimentele și activitățile în care au fost implicați voluntari!

Ce “ți-a ieșit” din experiența de voluntar?
Câteva zeci de legitimații de voluntar și un dulap plin cu tricouri. 🙂 În calitate de voluntar am avut numai de câștigat. Am câștigat timp, așadar voluntariatul nu este pierdere de vreme, ci o modalitate de a valorifica timpul într-un sens constructiv. Am câștigat prieteni, din Sibiu, din toată țara dar și din toate colțurile lumii. Am câștigat excursii în țară și în Europa, ca recompense pentru implicarea în anumite activități de voluntariat. Și am avut ocazia de a deveni din voluntar angajat remunerat. Și lista nu se oprește aici, ci abia începe 🙂
Ce te motivează să continui să faci voluntariat? O recomandare pentru cei care doresc să facă voluntariat.
Pentru mine voluntariatul a devenit un stil de viață. Un stil de viață sănătos pe care încerc să îl inspir tuturor celor din jurul meu. Recomandarea mea este ca fiecare român, fiecare sibian, să facă voluntariat cel puțin o data în viață pentru că nu dăunează sănătății. Fiți voluntari în Sibiu! Pentru că faptele contează!
——————

Nu uita să te ții la curent cu noutățile Colors pe www.facebook.com/asociatiacolors.

Ruxandra Teodorescu, voluntar Rotaract Brașov

1961479_10203070950125131_217409055_n

 

De când faci voluntariat?

Am început voluntariatul în Rotaract Kronstadt și ESN (Erasmus Student Network) la începutul anului 2012. În acest moment sunt membru activ în Rotaract Kronstadt și dețin funcția de secretar. Referitor la ESN, am renunțat datorită lipsei personale de timp și nemai vrând să încurc activitatea colegilor mei.

Cum ai ajuns să faci voluntariat?

Am început voluntariatul la câteva luni după ce am revenit în țară. Am fost plecată cu o bursă Erasmus și nevoia de socializare și descoperirea unor lipsuri în rândul comunității brașovene cât și a studenților străini m-a susținut spre a intra în cel puțin un club de voluntariat. Interesul meu a fost să ajut în vreun fel comunitatea brașoveană, de altfel continui și azi prin organizare de evenimente și strângere de fonduri pentru diferite scopuri caritabile.

Ce faci ca voluntar? În ce activități te implici, cum arată săptămâna/luna ta de voluntariat?

În principiu Clubul Rotaract Kronstadt se referă la comunitate. Organizarea de evenimente și strângerea de fonduri sunt activitățile noastre principale. Activitatea mea personală anul acesta constă în secretariat. Eu reprezint backoffice-ul clubului în materie de ședințe, structuri de evenimente, relatarea informațiilor utile, etc. Implicarea mea în club constă și în dezmorțirea colegilor, informarea lor de diferite evenimente atât în interiorul cât și exteriorul clubului și pentru că am cunoștințe și în photoshop și marketing ajut și la crearea afișelor. Clubul RTC Kronstadt are ședință o dată pe săptămână și evenimente o dată la 2-3 săptămâni. După fiecare ședință, raportul este uploadat pe grupul nostru online (Facebook și mail). Raportul este întocmit de mine și de fiecare dată încerc să pun întrebări pertinente pentru soluționarea anumitor situații, astfel îndemnând fiecare membru să fie activ.

Ce “ți-a ieșit” din experiența de voluntar?

Ca voluntar am învățat enorm cum să vorbesc cu oamenii, cum să îi ascult și să îi ințeleg. Am învățat să îmi depășesc anumite temeri și să susțin în continuare principiul de a nu judeca omul de la prima vedere. Am învățat că în orice moment există un motiv de a surâde și de a te bucura de viață. Am învățat să iubesc oamenii cu care îmi petrec timpul, am învățat că familia este pe primul loc și că nu strică să-mi sun bunicii mai des. Am învățat ce înseamnă perseverența și persistența. Mi-am îmbunătățit public speaking-ul și acum vorbesc mult mai ușor în grupuri mai mari. Am învățat când este momentul să-mi susțin ideea și când e momentul să tac și să accept o altă idee. Dar totodată am învățat că în viață nu totul este roz și că trebuie să lupți pentru ce este bine. Voluntariatul mi-a deschis ochii în multe privințe.

Ce te motivează să continui să facivoluntariat?

Fac parte dintr-un grup puternic de voluntari. Sunt oameni din diferite domenii de activitate, de la studenți la manageri, atâtea capete, atâtea idei și experiențe. Socializarea de care am nevoie există în clubul în care sunt membră, iar fondurile strânse de noi ajută mai departe diferite categorii sociale de persoane – un egoism al tuturor hrănit prin facerea de bine.

O recomandare pentru cei care doresc să facă voluntariat!

Voluntariatul te ajută atât pe plan personal cât și pe plan profesional. De ce spun profesional? Pentru că într-un club de voluntariat totul este transparent și poți învăța de la colegi, de la persoanele pe care le întâlnești. Într-o companie ești într-un cadru restrâns și nu ai mereu acces la exterior și la alte persoane din alte domenii. În voluntariat mereu ai în față o provocare și acest lucru îți dă avântul de care ai nevoie să renaști de fiecare dată. Voluntariatul îți oferă ostare de bine și de putere în sensul că știi că poți ajuta. De aceea voluntariatul trebuie început de mic !

——————

Vino la Târgul de voluntariat Brașov, în 17 mai, la Biblioteca Județeană G. Barițiu pentru a cunoaște și alți voluntari locali și pentru a afla care este oferta locală de voluntariat. Ține-te la curent cu ultimele informații pe www.facebook.com/voluntariatbrasov.

Laura Istrate, coordonator de proiecte la Centrul de Voluntariat Brașov

922745_581232965244158_1506817240_n

De când faci voluntariat?

Am inceput sa fac voluntariat din clasa a VI-a, când am constatat că aveam vecini de bloc care aruncau pe fereastră gunoaiele menajere, acestea ajungând  în grădina din spatele blocului. Iubeam foarte mult această oază de verdeață care era magică pentru mine. Aveam copaci înalți, pomi fructiferi, flori, arbuști și mă durea sufletul când vedeam mizeria aceea aruncată de oameni care erau prea leneși să își ducă gunoiul la container. Am adunat câtiva prieteni, am format o echipă și am trecut la acțiune. Nu știam ce înseamnă voluntariatul sau protecția mediului.Pur și simplu era ceva legat de bunul simț. Atunci se vorbea despre munca patriotică și mărturisesc că mie îmi plăcea să particip la acest gen de activități. La școală aveam practica agricolă sau strânsul de frunze pe stradă Saturn. Era pur și simplu distractiv. Aveam de ales între defilarea din 23 august, cu program artistic în fustițe bleaumarin cu două dungi albe, cu  repetiții pe stadion sau mersul la câmp – practică agricolă care însemna mers cu trenul sau cu autobuzul, cântece, râsete și muncit împreună. Aceasta a fost prima perioadă în care am făcut voluntariat. A urmat perioada studenției când  m-am implicat în “Liga Studenților” și după o lungă pauză, am început să activez în cadrul Asociației de Integrare Socială și Protecția Mediului Feed-Back Brașov.(2007). În această perioadă a început povestea Centrului de Voluntariat Brașov, inițiativă sprijinită de această asociație și de către Direcția Județeană de Tineret și Sport Brașov.

Cum ai ajuns să faci voluntariat?

Ideea era că existau momente în care trebuia ca cineva  să acționeze sau să ia o decizie. Și mai simțeam că nu îmi ajunge doar activitatea profesională și că aș vrea să fiu motivată de ceea ce fac. Aveam nevoie de fapt să fac voluntariat pentru mine, pentru starea mea de bine. Nu știu dacă vroiam să salvez ceva sau pe cineva. Acel cineva eram “eu”. Voluntariatul m-a ajutat să devin mai curajoasă, să îmi asum responsabilități și decizii și nu în ultimul rând să devin mai creativă.

 Ce faci ca voluntar? În ce activități te implici, cum arată săptămâna/luna ta de voluntariat?

Am încercat să fac diverse lucruri, pentru că acesta  e un avantaj major. Astfel nu mă plictisesc, pentru că este extrem de variat. Imi plac foarte mult lucrurile practice și poate cel mai mult să particip la renovări, la plantări sau la campanii stradale. În timp am învătat că oamenii cu care lucrezi sunt foarte importanți și că ceea ce facem împreună în activitățile de voluntariat poate reprezenta beneficii imense pentru ei. Voluntarii devin mai încrezători în propriile puteri, trec prin mai multe etape de evoluție și se transformă în oameni proactivi, curajoși, creativi.

În general , cel puțin o dată pe săptâmănă, miercurea de la 17.30 la 20.00  ne întâlnim la Centrul de Voluntariat. Este ziua Z, alocată Centrului de Voluntariat Brașov, în intervalul de timp menționat. Aici fac un transfer de energie cu oamenii care vin și cu care interacționez. E ziua în care povestim, planificăm, discutăm despre ceea ce s-a întâmplat în proiectele noastre. Încercăm să facem și lucruri practice, pentru că simțim nevoia să fim utili și creativi.

Activitățile noastre se petrec în zilele libere (cel mai des sâmbăta). Sunt campaniile stradale sau activitatea cu beneficiarii, plantări, igienizări, dezbateri, renovări, reamenajări, mai rar scriere de proiecte. Dacă există lucruri de pregătit, mai lucrăm seara de acasă ( mailuri, telefoane). Uneori și de la lucru când sunt urgențe. Aici sunt norocoasă că lucrez într-un loc unde voluntariatul este practicat, incurajat și sprijinit. Sunt momente mai intense și perioade mai ”liniștite”, dar întâlnirile de miercuri seara se întâmplă mereu. În ceea ce mă privește doar deplasările de servici mă privează de această bucurie de a participa la aceste întâlniri.

Care sunt provocările funcției de coordonator de voluntari?

Am fost coordonator al Centrului de Voluntariat în perioada 2008-2013, acum sunt coordonator de proiecte în cadrul Centrului de Voluntariat. Am trecut prin mai multe etape până când am înțeles ceea ce știu acum. La început nu înțelegeam de ce lumea nu face voluntariat. Apoi de ce sunt multe persoane care nu se implică intens, continuu și cu pasiune. Apoi de ce voluntarii nu își asumă responsabilități, initiative, de ce nu au mai multă încredere că pot face lucruri. În acești ani am învățat că voluntarii au o tipologie diferită, că unii sunt motivați intrinsec și devin din ce în ce mai curajoși în asumarea unor activități. Unii își doresc un voluntariat tip “confort”, în care se implică la nivel de execuție, să știe exact ce au de făcut și nimic mai mult. Alții vin cu mult entuziasm și nu stau prea mult, alții care se descurajează destul de repede și nu mai vor să facă voluntariat. Toți acesti oameni care au trecut pe la noi, sau care au făcut voluntariat au contribuit la proiectele noastre. Ne-am bucurat împreună, am muncit împreună. Eu am învățat mai multe despre mine, despre modul meu de a înțelege această lume și din greșelile pe care le-am făcut în acesti ani. Mi le asum și îndrăznesc să sper că am învățat din aceste greșeli. Eu sunt recunoscătoare tuturor voluntarilor care s-au implicat în activitățile noastre.

 Câți voluntari coordonezi (aproximativ)?

Centrul de Voluntariat Brașov are aproximativ 50 de voluntari activi care s-au implicat în mai multe proiecte.În baza noastră de date sunt peste 500 de voluntari care au fost activi la un moment dat sau care au avut intenția de a face voluntariat dar care s-au rezumat doar la completarea unui formular de inscriere.

În acest moment  coordonez echipa care este implicată în proiectul “Biciclește Omenește” echipă care are în componență 15 persoane. Particip și la inițiativa referitoare la reamenajarea spațiului verde din fața DJTS ,  clădire unde se desfășoară și activitățile noastre. În aceste două proiecte se implică aproximativ 20 de persoane, majoritatea fiind active și în proiectul “Biciclește Omenește”.

Ce “ți-a ieșit” din experiența de voluntar?

Da. Mi-a ieșit! Am învătat și am  experimentat lucruri noi prin intermediul voluntariatului. Am trăit stări incredibile care mi-au dat energia de care aveam nevoie să fiu pozitivă. Aceste lucruri sunt cele mai importante și nu se pot cuantifica. Am dobândit experiență, am cunoscut oameni deosebiți de care avem nevoie pentru a înțelege frumusețea acestei lumi.Imi este greu să exprim tot ceea ce am învătat pentru că nu găsesc cuvinte care să ilustreze tot ceea ce simt.

Pentru cei care doresc lucruri concrete, materiale, cuantificabile le spun că am avut norocul să călătoresc, și să vad lucruri pe care nu aș fi putut să le văd în alte condiții. Mi-a fost mai ușor să îmi găsesc un loc de muncă sau să colaborez în diverse proiecte. Am participat la cursuri  de instruire unde am învățat lucruri pe care le pot folosi în activitatea mea profesională. Cel mai important este să nu urmărești acest lucru în primul rând. Aceste lucruri pot să apară sau nu. Cel mai important este “să savurezi” experiențele de voluntariat, să apreciezi acest privilegiu, să fi recunoscător că poți colabora cu oameni deosebiți, animați de dorința de a face lucruri pozitive. Să te bucuri pur și simplu!

 Ce te motivează să continui să faci voluntariat?

Cred că puterea pe care o dobândești când poți schimba lucrurile în bine. Eu mă “alimentez” cu această energie. Nu înseamnă că nu ai momente când te întrebi “dacă are rost” sau dacă merită să îți dedici timpul personal unor activități făcute în beneficiul comunității. E o stare normală care apare din când în când. Cred că e bine să te implici atunci când simți că iți dorești acest lucru. Nu trebuie să  te simți vinovat dacă nu ai timp, dacă ai alte priorități sau dacă nu ai mereu o chemare. Există un timp pentru toate lucrurile pe care dorești să le faci. Dacă ai promis însă să faci un lucru și oamenii de bazează pe participarea ta, nu îi lăsa baltă.

O recomandare pentru cei care doresc să facă voluntariat!

Cred că am strecurat deja în acest text câteva posibile “recomandări. Aș spune pe scurt: Simte, bucură-te și fii deschis la aceste experiențe fantastice.

Mulțumesc!

——————

Vino la Târgul de voluntariat Brașov, în 17 mai, la Biblioteca Județeană G. Barițiu pentru a cunoaște și alți voluntari locali și pentru a afla care este oferta locală de voluntariat. Ține-te la curent cu ultimele informații pe www.facebook.com/voluntariatbrasov.

Filed under blog, voluntari locali · Tagged with , , ,

404